marți, 9 august 2011

Aratarile Domnului Referat


Aratarile Domnului au avut loc timp de 40 de zile, de la Inviere pana la Inaltarea Domnului . Dupa o veche traditie, prima data dupa Inviere , Mantuitorul s-a aratat Maicii Domnului. Sfanta Scriptura insa, spune ca Cel Inviat s-a aratat intai Mariei Magdalena, una din femeile mironosite care au venit dis de dimineata sa unga cu mir  trupul neinsufletit al Domnului. Un inger a zis pentru prima oara pe pamant ca Hristos "A Inviat", iar mormantul gol marturiseste pana astazi adevarul Invierii. Mironositele femei iesind degraba de la mormant au alergat sa vesteasca ucenicilor. Pe cand mergeau ele, le-a intampinat Iisus, zicand: "Bucurti-va". Apoi Domnul s-a aratat la doi ucenici care se indreptau spre Emaus, descoperindu-li-se la "frangerea painii". Tot in ziua Invierii Mantuitorul s-a aratat ucenicilor adunati in foisorul cinei, fiind cu usile incuiate de frica iudeilor. Acum a fost instituita taina Spovedaniei sau a Pocaintei, prin cuvintele: "Luati Duh Sfant, carora le veti ierta pacatele, ieratate vor fi si carora le veti tinea, vor fi tinute" . La opt zile, Mantuitorul s-a aratat iarasi ucenicilor care se aflau tot in foisorul cinei. De data aceasta era de fata si apostolul Toma, care prima data nu fusese impreuna cu ceilalti apostoli. Atunci Domnul a zis lui Toma: "Adu-ti degetul tau incoace si vezi ranile mele; adu mana ta si o pune in coasta mea si nu fi necredincios, ci  credincios". Raspuns-a Toma si a zis: "Domnul meu si Dumnezeul meu". Despre marturisirea lui Toma se spune ca este cea mai zguduitoare marturisire facuta vreodata de un evreu despre dumnezeirea lui Iisus Hristos. Indoiala lui Toma nu a fost intamplatoare. Ea este providentiala, mai ales ca apostolul Toma a fost randuit sa vesteasca Evanghelia la indieni. Dupa aceea, Mantuitorul s-a aratat la sapte ucenici care se osteneau sa prinda peste pe marea Tiberiadei. Dar in noaptea aceea nu prinsesera nimic. Ascultand de cuvintele Domnului de a arunca din nou mreaja, cu toate ca nu mai era timpul potrivit pentru pescuit, ei au prins "multime de peste". Cand au terminat de pranzit, Simon Petru a fost intarit iarasi in vrednicia de apostol, din care cazuse prin lepadarea de trei ori de Domnul in noaptea patimilor. Apoi ucenicii s-au dus in Galileea pe muntele unde le poruncise El sa se duca. Si in acest loc li s-a aratat Mantuitorul, atat lor, cat si la alti "cinci sute de frati". Ultima data Domnul s-a aratat apostolilor din Ierusalim, cand sedeau la masa si "i-a mustrat pentru necredinta si impietrirea inimii lor, ca nu au crezut celor ce L-au vazut pe El inviat". Dovedind deci ucenicilor invierea Sa, "prin semne si minuni", Mantuitorul s-a Inaltat la cer de pe muntele Eleonului. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu